Fotograful canadian Derek Toye, originar din Ontario, e specializat in surprinderea unor peisaje superbe, incredible ca atmosfera, si realizate intotdeauna in alb-negru. De cele mai multe ori, compozitiile sale redau spatii vaste, deschise, in care punctul de atentie e un copac solitar, o cladire abandonata, sau un drum care pare sa se piarda in nesfarsit. Astfel, compozitiile sobre ajung sa emane un aer de mister, care sugereaza singuratate si contemplare. Scenele expresive au o atmosfera trista, insa si una meditativa, care il indeamna pe privitor sa se bucure de calmul fiecarei imagini.







