Peste om, cineva a presărat praf, aÈ™a cum adaugi condimente peste alimente. Se spune că atunci când pui dragoste È™i alegi măsurile cu sentimente sincere în trup, nu ai nevoie de măsuri exacte È™i totul va ieÈ™i perfect. Pumnul ce dă drumul prafului e prins într-un trup nu plin de dragoste, ci el e dragostea însăși. “Mergi acum, aÈ™a cum vei învăța tu, aÈ™a cum vei fi lăsat de ceilalÈ›i, mergi È™i descoperă lumea din tine È™i din afara ta, află răspunsurile unul câte unul, creează ceva, îmbogățeÈ™te-te fără să acumulezi lucruri. Și nu te teme de nimic, viaÈ›a e un cerc iar moartea nu există. O vei lua mereu de la capăt, mai mult sau mai puÈ›in conÈ™tient, pentru că în mod cert un singur fir viu nu-È›i va fi îndeajuns pentru a dobândi iluminarea. După multiple cicluri, praful va fi cu siguranță mai bogat, peste o materie îndreptată ineluctabil către dezintegrare, chiar dacă nu se pierde niciodată. Mergi, omule, du-te È™i vede-È›i de ale tale!”
Între primul sfat È™i începerea drumului propriu-zis au trecut nouă luni ca într-o clipă. Când a deschis ochii, nu È™tia nimic, având în el o informaÈ›ie primordială care îl mâna uÈ™or prin labirint. În primii ani, s-a deprins cu raportul: micimea lui în faÈ›a lumii mari. Au urmat zile nespus de frumoase, cu bube dulci în genunchi, cu chipuri de bunici, cu alergări pe câmpuri cu maci, cu seri de privit luna, cu somn lin iniÈ›iat de poveÈ™ti spuse de părinÈ›i. Nimic nu era imposibil, iar sub aripile părinÈ›ilor se putea retrage oricând. [...]
?
