In desertul din sud-vestul Peru se afla satul Huacachina, o micuta oaza care numara doar o suta de locuitori permanenti. Satul, in aparenta izolat, se afla, de fapt, la doar 8 kilometri de capitala regiunii, orasul Ica, si e construit in jurul unei mici lagune. Asta l-a transformat intr-o destinatie populara pentru turisti, care se dedica aici unei largi varietati de activitati recreationale, precum surfingul pe nisip sau calatoriile cu ATV-ul printre dunele inalte de cateva zeci de metri. Sezonul cel mai bun pentru a vizita oaza este intre lunile mai si august, adica iarna in acea emisfera a globului. In anii ’40-’50, satul era destinatia preferata a elitelor peruviene, iar popularitatea sa a cunoscut o noua explozie in anii ’90.








