Alex Greenshpun e fotograf, locuieste la Tel Aviv si, din cand in cand, incearca sa salveze pisici abandonate. In galeria de astazi o veti cunoaste pe Lakshmi, cunoscuta si sub porecla de „micuta minune”. Intr-o zi calduroasa de iulie, Alex a gasit o cutie cu doua pisicute abandonate. Una dintre ele n-a supravietuit pana a doua zi, insa micuta minune s-a luptat o luna intreaga pentru viata ei. Alex si familia ei au alaptat-o cu seringa si pana si cainele familiei a facut pe babysitter-ul cu micuta. Din pacate, Lakshmi n-a supravietuit mai mult de o luna – motiv pentru care Alex si-a publicat fotografiile cu aceasta, insotindu-le cu rugamintea ca oamenii sa-si sterilizeze pisicile, pentru a nu le supune puii nedoriti la chinuri inutile. Intre timp, la un an si jumatate de la salvarea ‚micutei minuni’, Alex a adoptat o noua pisicuta salvata.





