Studioul de arhitectura Murphy/Jahn (Chicago) demonstreaza o data in plus, daca mai era nevoie, ca inovatia si-a mutat sediul in cartierul Yongsan din Seoul. Pentru viitorul cartier de business, pentru care se tot lanseaza proiecte care mai de care mai indraznete, Murphy/Jahn au creat Turnurile Pentomonium – gemene, inalte de 320 m si unite printr-o pasarela la mijloc si o terasa deasupra. Turnurile au absolut tot ce le trebuie: amprenta mica la sol, intimitate completa pentru locatarii ultimelor etaje, penthouse-uri ample cat un nivel intreg, ferestre generoase, in stil frantuzesc, o priveliste de exceptie catre sud-vest, terase si gradini de iarna. Structura geometrica a barelor metalice exterioare aliniaza geometric cele doua cladiri, in timp ce panourile vitrate, care se deschid complet, fac posibila reglarea climaterica la interior.
Iti place acest articol
?
Aboneaza-te pentru a primi periodic prin email, astfel de articole.