David Yu e un fotograf indragostit de cel mai celebru pod din lume – podul Golden Gate din golful San Francisco. De pod se leaga o statistica trista (e locul preferat de cei mai multi sinucigasi pentru a-si pune capat zilelor), insa asta nu reuseste sa-i stirbeasca din frumusete. Cel putin nu judecand dupa portofoliul lui Yu, in care regasesti podul in toate ipostazele: fotografiat din mijlocul apelor sau de pe coastele dealurilor care-l inconjoara, alb-negru sau color, in panning sau panoramat, la apus, la rasarit, cu artificii, in miez de noapte sau in plina zi. Conform propriei descrieri, Yu nu se vrea a fi mai mult decat un fotograf care imortalizeaza paradele, targurile, peisajele si evenimentele metropolei multi-culturale. Noi zicem ca, pe langa asta, mai reuseste sa si transmita emotie.











